+40 756 986 986
+40 759 807 807
 

Idei care unesc echipa la petrecerea de final de an

14/11/20250

O petrecere reușită pentru compania ta nu se măsoară doar în playlist-uri, în decor sau preparate tradiționale, ci în felul în care aduce oamenii împreună și îi face să se simtă o echipă.

Dacă ești responsabil de organizarea petrecerii de Crăciun a firmei în acest final de an, alege momente simple, bine gândite, care îi apropie cu adevărat pe colegi și rămân în amintiri – și în fotografii.

Iar dacă te-ai hotărât asupra conceptului, noi te ajutăm să îl aduci la viață la Zooma prin configurarea spațiului și integrarea momentelor în fluxul serii, iar tu poți colabora cu furnizorii tăi pentru activările pe care le alegi. În materialul de astăzi, ne-am propus să îți oferim câteva idei care te vor ajuta să creezi atmosfera perfectă pentru a uni echipa.

Awards care chiar contează

Un moment de recunoaștere de tip ”awards”, chiar cu denumiri inspirate din mediul corporate, poate aduce un plus de relaxare și bună dispoziție, captând atenția tuturor participanților. În plus, dacă este bine conceput, un astfel de moment devine o ocazie frumoasă de a-i aprecia pe toți cei care au contribuit la spiritul de echipă de-a lungul anului – fie prin munca lor, fie prin modul în care s-au raportat la ceilalți colegi, au integrat noii veniți sau au venit cu idei creative.

Gândește 4 – 5 premii cu criterii clare (Most Helpful, Team Spirit, Client Hero, Rookie of the Year etc) care să fie acordate într-un interval de 12-15 minute, după cină, când toți sunt atenți. Propunem un prezentator, poate de la HR sau de la nivel de conducere din companie, care ține ritmul, un slide simplu pe categorie care să ruleze pe fundal și o diploma creativă sau un ”trofeu” tip cupă cu inscripție pentru fiecare câștigător.

Putem adăuga un scurt „moment surpriză” la final (toast comun sau un montaj de 20 de secunde) care readuce energia pe ring. La Zooma, ne ocupăm de partea ce ține de spațiu – structură, scenă, lumini și poziționare -, iar tu poți lucra cu partenerii tăi pentru trofee, diplome și producție grafică. A doua zi, poți pregăti un mic „press kit” intern pentru LinkedIn, intranet și newsletterul companiei.

Sună interesant?

Aftermovie în 24h

Dacă ați mai organizat astfel de petreceri, știți probabil că, uneori, atmosfera de unitate pare să se dizolve odată cu dimineața următoare. Totuși, conexiunea rămâne vie atunci când echipa are ce revedea a doua zi – mai ales într-un context familiar, la birou.

Un clip tip aftermovie de 20 – 35 de secunde, realizat pe baza unui shotlist clar structurat pe timeline (intrare, detalii, crowd, awards, dans, „last toast”), poate deveni un conținut valoros pentru canalele de social media ale companiei.

Înainte de eveniment, stabilești împreună cu furnizorul tău foto-video traseul de filmare, punctele de interes din sală și sincronizarea cu DJ-ul sau announcer-ul, pentru a surprinde momentele de vârf, fără a întrerupe fluxul petrecerii. Poți solicita două versiuni: una „safe”, potrivită pentru canalele corporate, și una mai dinamică, optimizată pentru Stories sau Reels, cu 2 – 3 cadre „thumbnail” și text scurt, gata de publicare.

Pentru accesibilitate, editorul tău poate include și subtitrări automate.

Corporate awards - zooma

UGC Live Wall

Când fotografiile și clipurile realizate de invitați în timpul petrecerii apar live pe ecrane, atmosfera se animă imediat: oamenii se caută în imagini, reacționează, râd și interacționează mai mult unii cu alții.

Un astfel de Live Wall funcționează simplu: QR code-uri plasate pe mese și în zona barului, upload rapid într-o pagină dedicată, moderare discretă în spate și apariție instant pe ecrane. Înainte de eveniment, poți pregăti, alături de furnizorul ales, mesajele, grafica și un mini-ghid de „cadre reușite cu telefonul”, pentru ca rezultatul final să fie coherent și estetic.

Poți programa aparițiile în valuri: primele în timpul cinei, pentru a stârni curiozitatea; apoi câteva înainte de dans, pentru a da energie serii; iar la final, se poate rula un „best of”, care închide seara elegant.

După eveniment, furnizorul tău poate trimite o galerie selectată și un colaj vertical, ușor de distribuit intern sau pe canalele de social media ale companiei.

Bravo Booth – 10 secunde de apreciere

Un colț liniștit, lumină bună, microfon și un singur prompt: „Spune numele colegului/echipei și, în 10 secunde, de ce îi apreciezi.” Fără scenarii. Tocmai de aceea mesajele sunt memorabile – acesta este tot setup-ul unui Bravo Booth.

Așezi Bravo Booth aproape de zona foto, îl deschizi în două intervaluri scurte (înainte de awards și imediat după), iar operatorul păstrează același cadru pentru consistență.

La final, primești clipuri verticale individuale pentru Reels/Stories/LinkedIn și un „Best Of” de 30 – 45 de secunde. Opțional, poți organiza livrabilele pe echipe sau proiecte, ca să le poți folosi în onboarding sau în comunicarea HR.

Dacă nici asta nu unește echipa, care se va regăsi în mare parte în mesajele pozitive ale colegilor, nu știm ce altceva o poate uni.

Team Yearbook on-the-spot

Portrete uniforme, făcute chiar la petrecere, dau o identitate vizuală echipei și scot din ecuație ședințele foto complicate. Poți amenaja un fundal neutru, lumină bună și marcaje discrete, apoi poți programa sloturi scurte pe echipe și, la final, completează cu cadre naturale realizate de fotograful roaming.

Stabiliți dinainte temperatura de culoare, unghiul, crop-ul și stilul de editare, astfel încât albumul de tip Yearbook final să fie unitar.

A doua zi primești „yearbook”-ul digital structurat pe echipe, exporturi social + HQ, un colaj „All Hands” și, de ce nu, o variantă alb-negru pentru rapoarte.

Cum te ajutăm la Zooma

Introdu pe scurt conceptul în invitație, ca oamenii să știe la ce să se aștepte. La sosire, pornește UGC Live Wall și anunță discret Bravo Booth; ține awards după cină, când atenția e maximă; re-deschide Bravo Booth la scurt timp după, iar „yearbook corner” rulează în ferestre scurte înainte și după awards, ca să eviți cozile.

Pe final, pregătește „last toast”-ul și marchează-l vizual, astfel încât să ai cadre clare pentru aftermovie. Așa păstrezi ritmul fără sincope și nu pierzi momentele tari ale serii.

Ne spui ce îți dorești, iar noi îți punem la dispoziție spațiul, structura, layout-ul și coordonarea de bază pentru fluxul serii, astfel încât activitățile realizate de furnizorii tăi să se integreze perfect în timeline.

Dacă ai deja furnizori preferați, ne adaptăm la ei și îi integrăm în program.

Vizitează locația

Aleea Paradisul Verde, nr. 6, Corbeanca

Urmărește-ne

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contactează-ne Sună acum Solicită vizionare